Flori de mucegai de Tudor Arghezi

A doua secvență

A doua secvență poetică, reprezentată de strofa- catren, propune imaginea unui univers exterior, la fel de ostil ca cel interior, cele două spații închizându-se unul pe altul într-o singurătate totală. Secvența „Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară", propune o imagine ce amplifică deznădejdea eului poetic, însă, din acest cadru nu este absent frumosul. Răul și urâtul sunt doar conjuncturi ale destinului, cărora omul le opune aspirația spre frumos care poate fi regăsită în sine, în vis sau în speranța. Mâna stângă și unghia-condei devin simboluri ale unui act creator , care se abate de la „firescul" artei. Metamorfoza unghiei în „ghiară" evidențiază zona întunecată a agresivității, prelungirea sufletului, aceasta ilustrând și durerea absolută ca o stare permanentă ce creează multă suferință.

lexico-semantic și nivel prozodic

Apartenența la modernism a poeziei este validată și de analiza de pe niveluri al textului poetic. La nivel lexico-semantic, se regăsește câmpul semantic al suferinței. La nivel morfo-sintactic, imperfectul verbului ce creează un continuum temporal. La nivel prozodic se descoperă preferința pentru metafore și comparație, utilizându-se estetica urâtului, iar nivelul prozodic dat de rimă, ritm și măsură.

Introducere

Considerata cea mai îndrăzneață arta poetica aparținând unui clasic al modernității, poezia deschide volumul omonim din 1991 și are la baza perioada detenției autorului la închisoarea Văcărești din motive politice asociate primului război mondial. Poezia " Flori de mucigai " are in centru condiția tragica a poetului forțat de circumstanțe sa creeze într-un mediu ostil, nepropice artei, lipsit de ajutor divin și forțat să-și învingă limitele omenești pentru a supraviețui prin cuvânt. Toate aceste elemente sunt reprezentative modernismului.

Încheiere

Eul liric arghezian realizează în acest text poetic una dintre cele mai emoționante și mai dureroase confesiuni despre menirea atei și a artistului, întregul volum susținând această atitudine, conferind unicitatea glasului poetic arghezian.

Modernism

Modernismul este o mișcare din sfera ideologică artistică și literară, care se rupe de tradiție sau chiar o neagă, optând pentru modalități de gândire și de expresie anticonservatoare și anticanonice. In planul literaturii române, modernismul a fost promovat de Eugen Lovinescu prin revista și cenaclul " Sburatorul ". Acesta a construit o teorie bazata pe sincronism, potrivit căreia cultura și civilizația se dezvolta prin împrumut și imitație după un model mai evoluat. Există și un spirit al veacului care determina in ansamblu aceeași configurație a culturilor.

Arta poetică

Poezia este o arta poetică ce ilustrează condiția de damnat a artistului capabil de orice sacrificiu pentru a-și îndeplini misiunea. Arta poetica este un text poetic in care se definește viziunea unui autor asupra artei și condiția acestuia în societate, într-un limbaj original. Discursul liric ia forma unui monolog confesiv și este structurat în doua secvențe corespunzătoare celor doua strofe inegale.

Prima secvență + incipitul

Prima secvență poetică are ținuta unei mărturisiri, pare spovedania cuiva care a trecut prin infern și a supraviețuit. Incipitul are caracter declarativ, verbul la persoana I identificând eul liric subiectiv. Verbul la perfect compus " am scris cu unghia pe tencuială " evocă o acțiune încheiată, actul artistic luând sfârșit. Imaginarul poetic din prima secvență trasează liniile unui spațiu închis, ale unei materialități grele si elementare, acesta fiind conturat prin elemente precum „tencuială", „părete", „firidă". Omul este ipostaziat „în singurătate", resimțind abandonul in relație cu cel care iar putea asigura inspirația. „Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan". Eul creator se află într-o solitudine orgolioasă și dificilă, părăsit de dimensiunea sacrului și împins de o forță pur omenească. Epitetul metaforic „unghia îngerească", în efect contrastiv cu „unghiile de la mâna strângă", conține ideea artei ca formă de supraviețuire a umanului, în absența ajutorului divin. Omul așteaptă în zadar recuperarea harului creator, sperând într-o vindecare „Când mi s-a tocit unghia îngerească/ Am lăsat-o să crească/ Și nu a mai crescut- / Sau nu o mai am cunoscut".

Titlul

Titlul este format dintr-o structura nominală, care la nivel stilistic, se impune ca oximoron de inspirație baudelairiană, „florile" argheziene se nasc, dramatic și ironic din „mucigaiul" singurătății, al decăderii și al mizeriei într-un cadru claustral. Imaginea din titlu trimite aproape explicit către un infern fizic al închisorii, izolat de lume și de sine, dar și către metafizica unei lumi spirituale, ce se salvează prin transformarea tragică a necesității de libertate.