Tratamentul sepsisului
Controlul sursei - infectie intraarticulara sau proteza articulara
- Dacă există infecţie intraarticulară, este necesar un lavaj artroscopic - iar în cazul unei proteze articulare sunt necesare debridare şi ablaţia endoproteze
Ce recomanda SSC in vederea resuscitarii volemice?
- SSC recomandă infuzia a cel puţin 30 ml/kg de soluţii cristaloide în primele 3 ore de la stabilirea diagnosticului. Această resuscitare timpurie cu volume mari este o practică comună a sistemelor de sănătate cu resurse suficiente.
Efectele dezescaladarii catre un tratament oral
- Se reduc astfel riscul infecţiei cu a. Clostridium difficile şi b. cel al colonizării cu organisme multirezistente, în condiţii de siguranţă pentru pacient - şi asigurând eficienţa din punct de vedere al costului.
Reactiile intarziate
- apar adeseori după doze multiple de tratament, - tipic după zile sau săptămâni. - deşi sunt mediate imun, acestea nu sunt asociate cu anafilaxia chair dacă în cazuri rare pot conduce la afecţiuni severe sau ameninţătoare de viaţă precum a. sindromul Stevens-Johnson sau b. necroliza epidermică toxică
Care este principalul aspect al administrării prudente a tratamentului antimicrobian, dacă se face dezescaladarea către un tratament oral ?
- este alegerea unui antibiotic cu spectru îngust, atunci când rezultatele culturilor sunt disponibile.
Reacţiile de hipersensibilitate imediată
- includ anafilaxia, - sunt mediate de imunoglobulina E (lgE, immunoglobulin E) debutează clasic într-o oră de la prima doză, adesea chiar în câteva minute. - se caracterizează în mod obişnuit prin a. edem facial, b. erupţie şi c. dispnee severă.
Ce particularitate are infectia de tract urinar inferior?
- infecţia de traci urinar inferior asociată cu bacteriemie cu germeni Gram-negativi, ca E. Coli sau K. Pneumoniae - este greu de anticipat susceptibilitatea la a. beta-lactamine, b. chinolone şi c. aminogliozide, utilizate adesea ca terapie empirică. -> ne ajuta investigatiile de laborator (cultura pura?)
În mod ideal, o echipă multidisciplinară OPAT trebuie să fie formată din _.
- medici, - asistente, - asistente comunitare şi - farmacist.
În 2017, Comisia pentru Calitate şi Inovaţie (CQUIN, Commissioning for Quality and lnnovation) a introdus în Marea Britanie _.
- obiective pentru spitalele din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS, National Health Services)
În jur de _ din populaţie relatează un istoric de alergie la penicilină, dar datele atestă că adevărata valoare este doar în jur de _.
1. 10% 2. 1%
Infectiile cutanate si ale tesuturilor moi - Pacienţii sunt trataţi _ cu _, dar cei cu _ sau _ necesită cure mai lungi.
1. 3-5 zile 2. antibiotice intravenoase 3. limfedem 4. afecţiuni tegumentare subiacente
Reactia de polimerizare in lant (PCR) 16S - caracteristici
1. ARN ribozomal 16S este o componentă a subunităţii 30S a tuturor ribozomilor la procariote 2. Din cauza evoluţiei lente a zonelor "conservate" din interiorul genelor, la care primerii ADN se pot alipi (permiţând amplificare PCR), secvenţierea regiunilor hipervariabile poate fi utilizată pentru detectarea şi încadrarea într-o anumită specie a bacteriei dintr-o varietate de specimene clinice (ex. puroi şi mostre de ţesut 3. Spre deosebire de culturi, acest test diagnostic nu oferă date despre susceptibilitate, dar prezintă valoare în special pentru probele clinice care sunt negative din cauza expunerii la antibiotice
Principii de Tx - Sepsis Six
1. Administraţi oxigen pentru a menţine SpO2 >94% 2. Recoltaţi hemoculturi 3. Începeţi tratament cu antibiotic cu spectru larg 4. Administraţi lichide rapid 5. Măsuraţi nivelul lactatului 6. Monitorizaţi diureza şi bilanţul hidric orar
Spectroscopie în masă prin sistemul MALDI-TOF (matrix-assisted laser desorption/ionization-time off light)
1. Tulpinile bacteriene sunt fixate într-o matrice, care este apoi fragmentată şi supusă spectroscopiei în masă 2. Fiecare fragment al matricei care conţine proteine are masă/sarcină diferit, permiţând generarea unui profil spectral unic pentru fiecare specie de bacterii 3. Uneori, genele care conferă rezistenţa la antibiotice sunt detectate de sistemul MALDI-TOF, ex. Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) produce un profil spectral diferit de cel al Staphylococcus aureus sensibil la meticilină (MSSA)
În tipul 1 (_) şi în alte alergii severe la penicilină trebuie de asemenea evitate _.
1. alergia lgE-mediată 2. cefalosporinele şi carbapenemele
Administrarea tratamentului antimicrobian - utilizarea cu prudenţă a _ este o componentă cheie în lupta împotriva _. Este o prioritate de sănătate publică _.
1. antibioticelor 2. apariţiei organismelor multirezistente 3. atât naţională, cât şi internaţională.
Există diferite tipuri de OPAT. Acestea sunt de tip comunitar (_) sau cu sediul în spital (_)
1. asistentele oferă tratamentul la domiciliul pacientului 2. pacienţii se prezintă zilnic într-un spital sau într-un ambulatoriu de specialitate pentru administrarea tratamentului antibiotic intravenos
Rezultatele microbiologice anterioare, cum sunt infecţiile/colonizările cu Enterobacteriacee producătoare de _, sunt utile în alegerea antibioterapiei potrivite: de exemplu, dacă este oportună prescrierea _.
1. betalactamază cu spectru extins (ESBL, extended-spectrum beta-lactamase) 2. unei carbapeneme
Ce includ parametrii care trebuie evaluaţi la alegerea iniţială a regimului antibiotic?
1. calea de administrare 2. frecvenţa administrării 3. durata tratamentului 4. monitorizarea posibilei toxicităţi 5. unde este necesar, niveluri terapeutice (ex. înaintea administrarii de gentamicină sau amikacină) 6. ajustarea dozelor în insuficienţa hepatică/renală 7. nevoia de terapie adjuvantă (ex. rifampicină sau acid fusidic în infecţia severă cu S. aureus) 8. antibioterapie alternativă pentru alergiile la penicilină, severe sau nu.
OPAT - Exemple de antibiotice potrivite pentru a fi administrate în doză unică zilnică:
1. ceftriaxona, 2. ertapenem, 3. amikacina, 4. teicoplanina şi 5. daptomicina
OPAT - Antibioticele frecvent utilizate sunt administrate în _ şi reduc timpul de nursing, deşi unele echipe administrează antibiotic _.
1. doză zilnică unică 2. intravenos chiar şi de patru ori pe zi
OPAT - Buna practică include întâlniri regulate ale _ (unde cazurile sunt discutate împreună cu un infecţionist), _ şi _.
1. echipelor multidisciplinare 2. recoltarea de sânge 3. organizarea altor investigaţii
În majoritatea spitalelor există o politică a antibioterapiei _. Aceasta diferă în funcţie de _.
1. empirice 2. prevalenţa locală a rezistenţei antimicrobiene
Tot mai frecvent, infecţiile de tract urinar cu _ pot fi tratate în comunitate cu _ şi pacienţii pot fi înrolaţi pentru _ printr-o recomandare făcută de _ după _.
1. germeni multirezistenţi 2. antibiotice intravenoase 3. OPAT 4. laborator 5. identificarea unui organism multirezistent în culturi
Dacă se administrează antibiotice intravenos, _ trebuie monitorizate cel puţin săptămânal.
1. hemograma, 2. ureea, 3. electroliţii, 4. CRP şi 5. profilul funcţional hepatic
Utilizarea excesivă a antibioticelor _ cu spectru larg poate fi asociată cu _ şi, în funcţie de afecţiunea tratată, pot sa apară _. Din acest motiv, e necesară implementarea unor modalităţi de acces la _.
1. intravenoase 2. infecţii cu C. difficile 3. recidive şi reinternare în spital 4. îngrijiri secundare
OPAT: Supravegherea clinică este _, astfel trebuie implementate proceduri stricte şi trebuie respectate _ elaborate atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite ale Americii.
1. limitată 2. ghidurile clinice
Alergia non-severă _ şi este descrisă ca _. In această situaţie, _ pot fi utilizaţi cu prudenţă. Utilizarea _ este o alternativă sigură.
1. nu este mediată de obicei de lgE 2. o erupţie blândă 3. cefalosporinele, carbapenemele şi monobactamii 4. altor clase de antibiotice
Reacţiile adverse la medicamente _ iar accesul venos central este asociat cu _ şi _.
1. nu sunt rare 2. infecţii locale 3. tromboflebite
Când un pacient acuză o alergie la antibiotic, este necesară obţinerea următoarelor informaţii:
1. numele antibioticului(celor) la care pacienţii sunt alergici 2. timpul dintre începutul administrării antibioticului şi apariţia semnelor şi a simptomelor 3. natura semnelor şi simptomelor, cu accent pe erupţie, respiraţie şuierătoare, edem şi pierderea conştienţei 4. timpul până la încetarea simptomelor 5. dacă au mai luat antibioticul respectiv sau antibiotice similare.
Calea de administrare a antibioticelor poate fi _, dar pentru un tratament de lungă durată (>7 zile) se preferă _ sau _. Montarea acestora de către _ sau de către _ reduce riscul de infecţie.
1. o canulă intravenoasă periferică 2. un cateter Hickman 3. un cateter central inserat periferic (PICC, peripherally inserted central catheter) 4. un cadru medical calificat 5. un radiolog intervenţionist
Alergia severă este _, dar ocazional poate fi şi _.
1. o reacţie de hipersensibilitate 2. o reacţie întârziată
Tratamentul infecţiei necesită nu doar antibioterapie adecvată dar şi _. Ocazional, sunt necesare manevre _, termen denumit _.
1. o înţelegere a originii infecţiei 2. în aceste locuri 3. „controlul sursei"
La 72 de ore, când majoritatea culturilor devin disponibile, trebuie luată una dintre următoarele cinci decizii: ENUMERARE
1. oprirea tratamentului antibiotic 2. dezescaladarea antibioterapiei catre tratament per os 3. schimbarea tratamentului 4. continuarea tratamentului intravenos 5. externarea pacientului cu tratament antibiotic parenteral
Pacienţii cu infecţie osoasă sau articulară, precum _ sau _ sau _, necesită fără excepţie tratament antibiotic prelungit.
1. osteomielita vertebrală 2. infecţia articulară nativă 3. de endoproteză
Pentru a prescrie în mod corespunzător antibiotice, trebuie identificată _ a infecţiei pe baza _ şi a _.
1. poarta de intrare 2. examinării clinice 3. altor investigaţii
Felurile in care poate fi folosita OPAT
1. prin departamentul de urgenţă sau ambulatoriu, unde pacienţii pot fi evaluaţi clinic şi poate fi început tratamentul intravenos pentru afecţiuni precum celulita membrelor inferioare care nu necesită internare; OPAT este utilizat tot mai mult pentru evitarea internării. 2. după o internare pentru o afecţiune infecţioasă ce necesită îngrijiri intraspitaliceşti (precum pneumonia comunitară severă cu necesar de oxigen suplimentar), după ce pacientul este ameliorat clinic dar necesită continuarea antibioterapiei intravenoase. 3. după o internare pentru controlul sursei de infecţie (ex. ablaţia unei endoproteze articulare infectate); OPAT reprezintă o opţiune pentru un grup atent selecţionat de pacienţi, dat fiind că permite externarea mai rapidă.
Campania Surviving Sepsis: recomandări principale pentru abordarea terapeutică timpurie - enumerare
1. resuscitarea initiala 2. screening 3. diagnostic 4. terapia antimicrobiana 5. controlul tusei 6. terapia lichidiana
Probabil că în Marea Britanie serviciile OPAT se vor extinde, datorită datelor favorabile existente privind _, _ şi _ sistemelor de sănătate.
1. siguranţa 2. satisfacţia pacienţilor 3. eficienţa
OPAT - Pacienţii trebuie monitorizaţi corespunzător şi evaluaţi clinic, prin _ şi, unde este relevant, cu _.
1. teste de laborator 2. investigaţi imagistice
Alte afecţiuni potrivite pentru OPAT includ _, _, _ sau _, odată ce pacienţii sunt consideraţi stabili clinic.
1. ulcerele de picior diabetic (cu sau fără osteomielită) 2. endocardita infecţioasă 3. empiemul 4. abcesele cerebrale sau hepatice
Dovezile sugerează că OPAT este sigur, dacă acesta este gestionat de _, este conceput să _, iar medicii şi asistenţii colaborează _.
1. un serviciu desemnat 2. minimizeze riscul 3. în serviciile primare şi secundare
Prin urmare nu sunt eligibili pentru OPAT _ şi _.
1. utilizatorii de droguri intravenoase 2. pacienţii cu afecţiuni psihiatrice severe
Pentru ca un pacient să fie considerat potrivit pentru a primi OPAT, este necesară o examinare atentă, importante fiind _.
1. vârsta, 2. comorbidităţile şi 3. severitatea infecţiei.
Dezavatajele utilizarii metodelor care implica prelevarea de culturi - in identif ag patogen al sepsisului
1. Întârzierea obţinerii rezultatelor (în general durează în jur de 24 de ore pentru pozitivare, şi 48 de ore pentru o identificare bacteriană fermă) 2. Culturile pot fi negative dacă înainte de recoltare au fost administrate antibiotice.
OPAT - Unele servicii insistă ca la pacienţii care prezintă alergie medicamentoasă, prima doză de antibiotic să fie administrată _, dar multe altele administrează prima doză _.
1. în spital 2. în ambulator
Echipele OPAT pot avea nevoie să monitorizeze nivelul medicamentelor _ (ex. nivelul predoză de _ pentru eficacitate sau nivelul de _ pentru nefrotoxicitate).
1. în sânge 2. teicoplanină 3. amikacină
Pacienţii pot fi instruiţi, de asemenea, să îşi administreze singuri tratamentul, sau se pot ataşa _, denumite şi _, care economisesc timpul asistentelor.
1. „dispozitive de infuzie" 2. pompe elastomerice
Metoda gold standard de identificare a agentului patogen in sepsis
= metodele care implica prelevarea de culturi
Antibioterapia după 72 de ore - Schimbarea tratamentului
Acest lucru poate fi necesar din cauza 1. unui sediu al infecţiei neanticipat (ex. endocardita infecţioasă care necesită tratament antibiotic intravenos prelungit) sau 2. a rezistenţei neanticipate (urosepsisul şi bacteriemia cauzate de E. coli producător de ESBL necesită tratament intravenos cu carbapeneme)
_ la penicilină sau la oricare alt antibiotic poate fi fatală, astfel încât este necesară o evaluare atentă
Anafilaxia
Ce consecințe are administrarea de antibiotice inainte de recoltarea probelor de laborator?
Antibioterapia înainte de recoltare poate duce la rezultat negativ al hemoculturilor, dar testarea prin reacţia de polimerizare în lanţ (PCR, polymerase chain reaction) pentru ADN bacterian din sânge poate detecta agentul patogen bacterian
cu ce se ocupa campania "Surviving Sepsis" (SSC)?
Campania "Surviving Sepsis" (SSC, Surviving Sepsis Campaign) elaborează regulat ghiduri internaţionale actualizate pentru tratamentul sepsisului şi al şocului septic. Recomandările şi sugestiille sunt diferenţiate în funcţie de calitatea rezultatelor experimentale disponibile.
Controlul sursei - colectii intraabd, empiem, colectii paraspinale
Colecţiile intrabdominale, empiemul şi colecţiile paraspinale necesită drenare
Ce putem deduce din posibilitatea bacteriilor de a creste in cultura pura?
Când bacteriile cresc în cultură pură, informaţia contribuie la definirea sediilor de infecţie
Se recolteaza hemoculturi la pacinetii cu sepsis acut sau decompensat?
DA. Există întotdeauna timp suficient pentru recoltare de hemoculturi înaintea iniţierii tratamentului antibiotic empiric. Acest lucru este foarte important, chiar şi la pacientul cu sepsis acut sau decompensat
Mortalitatea pacientilor cu sepsis care se prezinta in departamentul de urgenta.
Date mai recente, colectate de la 49.331 de pacienţi care s-au prezentat în departamentul de urgenţă din statul New York, au confirmat creşterea mortalităţii proporţional cu timpul până la prima administrare de antibiotic. Această concluzie este plauzibilă biologic, dat fiind că încărcătura microbiană este responsabilă de răspunsul imun care, la rândul său, potenţează sindromul septic.
Controlul sursei - fasceita necrozanta microbiana (S.pyogenes)/gangrena Fournier
Debridarea chirurgicală a ţesutului infectat este un pas al tratamentului fasceitei necrozante monomicrobiene cauzată de S. pyogenes sau al gangrenei Fournier
Controlul sursei - dispozitive medicale
Dispozitivele biomedicale sunt asociate frecvent cu infecţia şi controlul sursei necesită îndepărtarea caterelor intravasculare şi urinare infectate, în special când acestea sunt blocate
cum se explica faptul ca resuscitarea in bolus nu este benefica tuturor pacientilor?
Două studii clinice de înaltă calitate, efectuate în tări cu venituri mici, au demonstrat că resuscitarea volemică la pacientii cu sepsis creşte mortalitatea, în ciuda îmbunătăţirii iniţiale a indicilor de perfuzie. Explicaţiile propuse pentru aceste concluzii neaşteptate includ - o lipsă a tratamentului care să contracareze efectele secundare nocive ale resuscitării volemice cu volume mari şi - leziunea de reperfuzie excesivă care poate fi mai severă la o populaţie care se prezintă la medic tardiv în evoluţia bolii.
Exemple de probe ce se pot recolta (la pacienții cu infecții acute)
Exemplele includ - urină din jet mijlociu (MSU, mici-stream urine), - lichid cefalorahidian (LCR), - scaun, - vârfuri de catetere vasculare şi - puroi
Ce sunt Indicatorii de performanţă (KPls, Key performance indicators)?
Indicatorii de performanţă (KPls, Key performance indicators) sunt 1. reducerea prescrierii de antibiotice, mai ales a carbapenemelor şi a piperacilina-tazobactamului (tazocin) 2. şi revizuirea la 72 de ore a antibioticelor prescrise
Cele mai frecvente afectiuni medicale indrumate catre OPAT
Infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi - în particular, celulita membrelor inferioare
In ce facoane se inoculează sângele pacienților cu sepsis?
La adulţi se recoltează minim 5 ml de sânge, care se inoculează în flacoanele de cultură aerobă şi anaerobă.
Cand se administreaza tratamentul empiric la pacientii cu infectii cronice stabile - suspecti de sepsis?
La pacienţii cu infecţii cronice stabile (ex. picior diabetic, osteomielită şi insuficienţe respiratorii cronice), care prezintă rareori semne de sepsis, tratamentul empiric poate fi temporizat până la obţinerea de probe - de la nivel tisular profund, - puroi sau - spută.
Ce investigatii sunt utile in cazul infectiilor in care sediul ramane nedefinit?
La pacienţii stabili al căror sediu de infecţie rămâne nedefinit, investigaţiile imagistice pot evidenţia colecţii care necesită drenaj sau intervenţie chirurgicală.
Ce date utile ne ofera laboratorul, mai ales cand rezistenta la AB nu poate fi anticipata?
Laboratorul poate furniza, de asemenea, date despre susceptibilitatea bacteriilor, mai ales când rezistenţa la antibioticele uzuale nu poate fi anticipată
Ce avantaje au metodele moleculare de identificare a patogenilor? De exemplu PCR 16S
Metodele moleculare de identificare a patogenilor, fără însămânţare si cultivare, pot îmbunătăţi viteza şi sensibilitatea diagnosticului microbiologic, deşi utilizarea acestor tehnologii nu este încă răspândită De exemplu, dacă însămânţările dintr-o probă tisulară sunt negative după expunere la antibiotic, acestea trebuie testate şi cu ajutorul PCR 16S, un test molecular capabil să identifice ADN-ul bacterian.
Ce reprezinta controlul sursei?
Nu orice infecţie poate fi vindecată folosind doar tratament antimicrobian. Colecţiile infectate cu vascularizaţie neadecvată sau absentă, cum sunt abcesele profunde, protezele infectate sau dispozitivele intravasculare, necesită îndepărtare. Acest proces, fie că necesită chirurgie deschisă, fie drenaj percutan, poartă denumirea de control al sursei.
Controlul sursei - obstructia tracturilor biliare si urinare
Obstrucţia tracturilor biliare şi urinare este cauză frecventă de sepsis, prin urmare poate fi necesară recurgerea la - stent biliar, - cateter urinar sau - nefrostomă.
Campania "surviving sepsis" - Diagnostic
Obţineţi culturi înainte de a începe tratamentul antibiotic
Antibioterapia după 72 de ore - Continuarea tratamentului intravenos
Pacientul prezintă o infecţie complicată sau dificil de tratat, cum sunt meningita sau artrita septică.
Care este piatra de temelia in abordarea terapeutica a sepsisului?
Piatra de temelie în abordarea terapeutică a sepsisului o reprezintă : 1. tratamentul imediat al infecţiei şi 2. compensarea insuficienţei de organ Foarte probabil pacientul va necesita internarea într-o unitate de terapie intensivă pentru a primi îngrijiri specializate.
Campania "surviving sepsis" - Screening
Pregătiţi sisteme de screening ale sepsisului la pacienţii acuţi cu risc ridicat
Pentru ce perioada sunt valabile probele? [sepsis]
Probele trebuie întotdeauna transportate cu promptitudine la laborator. Majoritatea rezultatelor sunt valabile după 72 de ore, acesta fiind momentul în care se poate trece la raţionalizarea utilizării antibioticelor
ntibioterapia după 72 de ore - Externarea pacientului cu tratament antibiotic parenteral.
Se referă la asigurarea tratamentului intravenos cu antibiotice la pacienţii externaţi - fie în comunitate - fie într-un centru ambulatoriu. Pentru afecţiuni precum 1. infecţiile cutanate sau 2. de ţesuturi moi, 3. infecţiile de tract urinar, 4. osoase sau 5. articulare *care se însoţesc de o stare de sănătate a pacientului relativ bună, tratamentul poate fi continuat în ambulator, cu condiţia existenţei unor condiţii bine definite
Cereprezinta Sepsis Six?
Sepsis Six este un pachet de îngrijiri ce include antibioterapia cu spectru larg
Antibioterapia după 72 de ore - Oprirea tratamentului antibiotic
Simptome de sepsis, precum confuzia, pot fi cauzate de un număr mare de factori. După o perioadă de supraveghere şi reevaluare a investigaţiilor, încetarea antibioterapiei este potrivită dacă se consideră că pacienţii nu au avut totuşi infecţie.
Exceptii de la recoltarea hemoculturii inainte de administrarea de antibiotice
Singura excepţie este suspiciunea de septicemie meningococică în care administrarea de antibiotice nu trebuie întârziată
Se utilizeaza tampoanele superficiale ca met de invetig? - sepsis
Tampoanele superficiale sunt utilizate rar şi pot compromite decizia.
Cu cat creste riscul de deces dupa instalarea hipotensiunii?
Un studiu retrospectiv pe pacienţii cu sepsis a evidenţiat că, după instalarea hipotensiunii, riscul de deces a crescut cu câte 7,6% pentru fiecare oră de întârziere în administrarea tratamentului antibiotic cu spectru larg
Controlul sursei - endocardita infectioasa
Valvectomia este utilizată tot mai mult pentru optimizarea tratamentului endocarditei infecţioase, mai ales în infecţiile acute cauzate de S. aureus
Campania "surviving sepsis" - Terapia antimicrobiana
a. Administraţi antibiotice intravenos în prima oră de la recunoaşterea sepsisului b. începeţi cu terapie empirică cu spectru larg, cu scopul dezescaladării odată cu identificarea patogenului şi a sensibilităţii acestuia; evaluaţi zilnic dezescaladarea
Campania "surviving sepsis" - Terapia lichidiana
a. Administraţi lichide rapid când e nevoie b. Utilizaţi soluţii cristaloide, fluidul de primă intenţie recomandat c. Luaţi în calcul albumina umană când sunt necesare volume mari de lichid d. Evitaţi soluţiile de hidroxietil amidon
Campania "surviving sepsis" - Controlul sursei
a. stabiliţi cât mai rapid diagnosticul anatomic şi pregătiţi controlul sursei de urgenţă b. lndepărtaţi dispozitivele de acces vascular infectate cât de repede după montarea unui nou acces vascular
Campania "surviving sepsis" - Resuscitarea initiala
a. începeţi resuscitarea volemică intravenoasă cu soluţii cristaloide 30 ml/kg în primele 3 ore b. Continuaţi administrarea de lichide în funcţie de evaluarea hemodinamică si utilizaţi variabile dinamice pentru a stabili răspunsul c. Menţineţi tensiunea arterială medie la 65 mmHg d. Ghidaţi resuscitarea pentru normalizarea valorii lactatului la pacienţii cu valori ridicate ale acestuia
Tratamentul _ poate fi gestionat de către asistente şi necesită implicare minimă a personalului medical.
celulitei membrelor inferioare
Definitia tratamentului antimicrobian
definită ca administrare a antibioticului potrivit pentru - boala potrivită, - în doza potrivită, - cu durata potrivită.
In timp ce multe patologii pot fi gestionate exclusiv de către un microbiolog sau de către un specialist în boli infecţioase, pentru infecţiile _ este necesară expertiza combinată.
ortopedice şi neurochirurgicale
În anii următori, reducerea prescrierii de antibiotice a continuat iar practicienii sunt acum obligaţi să _.
pecifice diferite opţiuni de prescriere la 72 de ore .
În anumite infecţii _ este antibioticul de primă intenţie, alţi agenţi antimicrobieni fiind mai puţin eficienţi
penicilina
Ce reprezinta Antibioterapia parenterală în ambulatoriu (OPAT, outpatient parenteral antimicrobial treatment)?
reprezintă una dintre cele cinci opţiuni decizionale din recomandările Departamentului de Sănătate din Marea Britanie privind administrarea antibioticelor după 72 de ore de tratament.
Care este primul pas pentru mentinerea perfuziei organelor?
resuscitarea volemica
OPAT - Unele trusturi NHS includ pacienţii în _, pentru facilitarea monitorizării clinice.
saloane virtuale
In cazul în care nu există un cadru bine procedural, există riscuri asociate OPAT ca urmare a _.
supravegherii clinice reduse
Cand se initiaza tratamentul sepsisului?
suspiciune de sepsis este însă o urgenţă medicală, prin urmare tratamentul şi resuscitarea trebuie iniţiate fără întârziere
OPAT se însoţeşte de _, deoarece majoritatea preferă tratamentul ambulatoriu.
un grad înalt de satisfacţie a pacienţilor
De ce depinde posibilitatea de a recolta probe la pacientii cu infectii acute?
În alte infecţii acute, posibilitatea de a recolta probe înainte de iniţierea antibioterapiei va depinde de stabilitatea stării pacientului.
Antibioterapia după 72 de ore - Dezescaladarea antibioterapiei către tratament per os
În infecţiile necomplicate, de exemplu în pneumonie sau pielonefrită, tratamentul poate fi schimbat de la intravenos la tratament per os după 2-3 zile, dacă pacientul este stabil clinic şi prezintă o îmbunătăţire clinică.
Pe ce se bazeaza KPIs in practica generala?
În practica generală, KPls se bazează pe 1. reducerea utilizării de ciprofloxacină şi amoxicilină/acid clavulanic şi, pentru infecţiile de tract urinar inferior necomplicate, 2. prescrierea de nitrofurantoină în loc de trimetoprim (este mai eficientă împotriva patogenilor urinari, inclusiv a E. coli multi rezistent).